joi, 5 mai 2011

TARJA TURUNEN

Tarja Turunen,este o cântăreaţă, compozitoare şi pianistă de origine finlandeză binecunoscută pentru participarea sa ca voce principală în cadrul formaţiei de metal simfonic, Nightwish. Deşi a pus bazele acestui grup în anul 1996, alături de Tuomas Holopainen şi Emppu Vuorinen, Tarja a fost concediată în 2005 prin intermediul unei scrisori deschise, iar în prezent cântăreaţa se dedică unei cariere independente. Tarja este una dintre cele mai populare figuri ale sferei muzicale rock/metal din Europa. De-a lungul carierei sale, care a început în anul 1996, ea a înregistrat opt albume de studio (şase cu Nightwish şi două independente), iar apariţiile sale frecvente la posturile de televiziune din Finlanda i-au consolidat statutul de celebritate. În cariera solo, Tarja a primit două distincţii din partea organizatorilor Premiilor Emma (echivalentul Premiilor Gramy în Finlanda) în anii 2006 şi 2007 iar în cadrul Premiilor Grammy 2009, ea a fost nominalizată pentru colaborarea sa cu artistul de origine germană Schiller, dar a fost eliminată după restrângerea listei. Profilul vocal al Tarjei Turunen se încadrează în categoria sopranelor lirice, iar întinderea sa vocală măsoară aproximativ trei octave.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu